^_^ #2

– Îl iubești?
- Da, răspund vrăjită, într-un zâmbet în care se topesc toate bucuriile lumii. Mi-e drag…
- Nu mai ai ochii?
- Ba da. Dar îl văd doar pe el.
- Și îți ajunge?
- Da, îmi ajunge, bag de seamă uimită.
- Și cu ce vezi cerul, copacii?
- Cu ochii lui!
- Și cu ce simți zăpada, cum știi cât de proaspătă e și de rece?
- Cu mâna lui!
- Și când ți-e sete, ce faci?
- Îl sărut!
- Și când vrei să-ți înmoi buzele în apa limpede, bună?…
- Apa o simt pe buzele lui.
- Nu-ți place să pășești singură, să simți asfaltul elastic, viu, sub pașii tăi?
- Îi simt umărul alături și, lipită de el, mă simt legănată de arcurile pașilor lui.
- Dar oamenii de pe stradă?
- Cărăbușii aceia mari? Umbrele care trec pe lângă noi? El spune că vor să-mi facă rău, să mă feresc…
- Și tu ce crezi?
- Mie mi se pare că sunt un fel de năstrușnice, grotești, nefolositoare păpuși. Nu le pricep de fel rostul. El crede că-i văd, și mă ceartă. Se ostenește, vorbește, se înfurie sălbatic. E prost. Nu știe că-l văd numai și numai pe el.
- Dar bine, de ce?
- Fiindcă mi-e drag.
- De ce ți-e drag tocmai el?
- Așa s-a întâmplat. Într-o zi, nu știu cum, parcă s-a răspândit în ființa mea întreagă o mireasmă îmbătătoare și dulce. Un nume a început să mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu știu ce s-a întâmplat. Poate că știe el. Eș stie tot…
- Și tu ce știi?
- Îl iubesc.
- Și toată ziua ce faci?
- Îl aștept.
- Și când vine?
- Mă odihnesc în brațele lui.
- Ești atât de obosită?
- Da, e chinuitor, istovitor să aștepți!
- Atunci, ești nefericită.
- Nu! Fiindcă vine…